- reprezintă capacitatea omului de a-şi evalua acţiunile, gândurile, dorinţele, conştientizarea şi trăirea neconcordanţei sale cu ceea ce trebuie să fie, cu neîndeplinirea datoriei   

 - 

 desemnează conceperea de

către personalitate a necesităţii imperioase a

îndeplinirii a ceea ce porunceşte idealul moral, a ceea ce reiese din idealul moral. 

este

o abordare a conflictelor în care se încearcă a realiza cu orice preţ  legate de productivitate, fară a se lua în considerare părerea sau

acordul celorlalţi, nevoile şi sentimentele lor. De obicei se realizează acţiuni de

constrîngere prin mijloace financiare sau intelectuale, bazate pe atribuţiile

funcţiei.

se încearcă a aborda conflictul satisfacîndu-i pe toţi. Această modalitate poate fi utilă atunci cînd problema este lipsită de importanţă sau

cei implicaţi nu vor să cadă de acord.

este unica metodă care conduce la rezolvarea definitivă a conflictului

cel ce foloseşte această

strategie pierde speranţa de a soluţiona conflictul, încearcă să evite

frustrarea şi stresul, eschivîndu-se prin schimbarea

subiectului, ignorarea unor afirmaţii, prin readresarea responsabilităţilor

altor persoane, amînarea deciziilor mizînd pe faptul că conflictul va dispărea

de la sine.

 constă în rezolvarea problemelor prin

concesii reciproce, ambele părţi obţinînd satisfacţie.

- asumarea răspunderii pentru

afirmaţiile făcute

- explicarea consecinţelor atît

pentru grup, cît şi pentru sine

- anlizarea/criticarea problemei şi

nu a persoanei.

- critica

începe

cu o vorbă bună sau cu un compliment

- ameninâarea cu consecințe grave

- criticarea persoanei în cauză